MentaLife Kids
Psiholog pentru copii și adolescenți în Satu Mare: evaluare psihologică și psihoterapie, la MentaLife
Psihologia copilului se ocupă de evaluarea și sprijinirea dezvoltării emoționale, cognitive și de comportament la vârstele 0-18 ani: anxietate și frici, crize de furie, dificultăți de adaptare la școală, la divorț sau la alte schimbări, stimă de sine, testare psihologică. La MentaLife, centru medical integrativ din Satu Mare, evaluarea și psihoterapia copiilor sunt realizate de psihologi clinicieni cu formare pe vârsta de dezvoltare, prin joc la cei mici și prin conversație la adolescenți, cu părintele partener în tot procesul. Programarea se face în 2–3 zile lucrătoare, iar când evaluarea arată nevoia unui consult medical, pediatrul și medicul de psihiatrie pediatrică sunt în același centru.
- Program
- Luni – Vineri, 08:00 – 20:00
- Telefon
- 0745 402 109
- Adresă
- Str. Ioan Slavici, nr. 16A, Satu Mare
- psihologi cu formare pe copii și adolescenți
- echipă completă MentaLife Kids, în același centru
— MentaLife
Echipa medicală
Medicii care consultă la MentaLife
Psiholog clinician și psihoterapeut
Ionescu Cristina Iudita
Psihologie și psihoterapie
Psihoterapie cognitiv-comportamentală · Psihologie aplicată în domeniul securității naționale · Terapie cu copii de la un an și jumătate · Aviz psihologic port-armă
Psiholog clinician
Sălăjan-Kinczel Brigitta
Psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională
Consiliere psihologică pentru copii și adolescenți · Logopedie · Consiliere psihopedagogică cu tehnici ABA · Evaluarea dezvoltării cognitive
Medic specialist psihiatrie pediatrică și psihoterapeut
Dr. Lința Anna Boglárka
Psihiatrie pediatrică
Tot ce trebuie să știi înainte de programare
Răspunsuri rapide la întrebările pe care le primim cel mai des
Cum programez o evaluare psihologică pentru copilul meu?
Online, la https://programari.clinica-mentaLife.ro, cu alegerea specialistului și a orei, sau telefonic, la 0745 402 109, cu vârsta copilului și, pe scurt, motivul. Programările se obțin, de regulă, în 2–3 zile lucrătoare.
De la ce vârstă lucrați cu copiii?
De la vârste mici până la 18 ani, cu metoda potrivită fiecărei etape: evaluare de dezvoltare și lucru prin joc la cei mici, metode adaptate la școlari, conversație directă la adolescenți. La vârstele foarte mici, o parte importantă din lucru se face, de fapt, cu părinții.
Cât costă și cât durează o ședință?
Ședința de psihoterapie sau de consiliere parentală durează 60 de minute și este 250 lei; consilierea psihologică este 200 lei, evaluarea psihologică 150–200 lei, evaluarea complexă 300 lei, raportul de evaluare 170 lei, iar terapia de grup pentru copii 150 lei ședința.
Se decontează ședințele prin casa de asigurări?
Nu. Serviciile de psihologie la MentaLife se fac în regim privat, cu plată: 250 lei ședința de psihoterapie, 200 lei consilierea, 150–300 lei evaluările, în funcție de complexitate.
Cuprinsul paginii
01
Ce este psihologia copilului? Dar psihoterapia?
Răspuns scurt
Două cuvinte care se confundă des, deci le despărțim de la început. Evaluarea psihologică este procesul prin care un psiholog clinician înțelege, cu instrumente validate, cum se dezvoltă și cum funcționează un copil: emoțional, cognitiv, comportamental. Psihoterapia este intervenția care urmează, acolo unde este recomandată: procesul structurat prin care copilul, cu vârsta lui și pe limba lui, învață să își gestioneze fricile, furia, tristețea sau schimbările din viața lui.
Ce nu este niciuna dintre ele: o judecată asupra familiei, o etichetă pentru copil sau „o discuție plătită”. Psihologia copilului lucrează cu instrumente, cu obiective și cu progres măsurabil, iar la vârstele mici lucrează prin singurul limbaj pe care copilul îl vorbește fluent: jocul. Un ochi neantrenat vede joacă; psihologul lucrează, prin joc, exact pe dificultatea pentru care ați venit.
Două adevăruri care merită spuse de la început. Primul: dificultățile emoționale ale copiilor sunt frecvente și, în marea lor majoritate, foarte tratabile, cu atât mai ușor cu cât sunt prinse mai devreme, înainte să se așeze în obiceiuri și în „așa e el”. Al doilea: a merge cu copilul la psiholog nu înseamnă că familia a eșuat; înseamnă că familia a observat, iar a observa devreme este exact ce face un părinte bun.
La MentaLife, psihologia copiilor este inima echipei MentaLife Kids: pentru multe situații este prima linie de intervenție recomandată oricum; iar acolo unde evaluarea arată nevoia unui consult medical, pediatrul, neurologul pediatric și medicul de psihiatrie pediatrică sunt în același centru, cu dosarul care circulă coordonat, nu luat de la zero.
02
Ce face psihologul de copii?
Răspuns scurt
Concret, în evaluare și în terapie, psihologul clinician de copii:
- Evaluează dezvoltarea și funcționarea copilului: interviu cu părinții, observarea structurată a copilului, instrumente și teste validate, potrivite vârstei: de la scale de dezvoltare la testare cognitivă și chestionare emoționale și de comportament
- Realizează testarea psihologică atunci când este recomandată: nivel de dezvoltare, profil cognitiv, atenție, limbaj, cu raport scris și explicat, nu doar cu scoruri
- Susține evaluările medicale: testarea și observațiile psihologului sunt parte din dosarul evaluării de psihiatrie pediatrică (ADHD, spectru autist), construind materialul înainte de consultul medical: exact pașii care se pot face acum, cu disponibilitate bună
- Face psihoterapie adaptată vârstei: prin joc, desen și poveste la copiii mici, prin metode cognitiv-comportamentale adaptate la școlari, prin conversație directă și respectuoasă la adolescenți
- Lucrează cu părinții, structurat: consilierea parentală face parte din plan, nu e anexă: instrumentele concrete pentru acasă (cum răspunzi la criză, cum construiești rutina, cum vorbești despre subiectul greu) sunt, la vârste mici, jumătate din tratament
- Colaborează cu grădinița sau școala, la cererea și cu acordul familiei: observații, recomandări scrise pentru cadrele didactice
- Monitorizează progresul: obiective stabilite împreună la început, reevaluate periodic cu aceleași instrumente: terapia are direcție și punct de bilanț, nu doar ședințe la nesfârșit
- Trimite onest: către medicul de psihiatrie pediatrică unde tabloul cere diagnostic medical sau tratament medicamentos, către pediatru pentru excluderi medicale, către logoped sau alți specialiști unde e cazul, cu explicație, nu doar cu o trimitere
Ce nu face psihologul: nu pune diagnostice medicale și nu prescrie medicamente (acestea sunt ale medicului de psihiatrie pediatrică), nu judecă familia și nu transformă terapia într-un abonament fără capăt: planul are obiective, iar când ele sunt atinse, terapia se încheie, cu ușa deschisă.
03
Psiholog, psihoterapeut, consilier școlar sau psihiatru pediatric? Cine ce face
Răspuns scurt
Titulaturile se amestecă des, iar drumul greșit costă luni. Pe scurt: psihologul clinician evaluează și testează; psihoterapeutul (adesea aceeași persoană, cu formare suplimentară) face terapia; consilierul școlar sprijină în cadrul școlii, la nivel general; medicul de psihiatrie pediatrică pune diagnosticul medical și conduce tratamentul, inclusiv medicamentos, unde este cazul.
| Psiholog clinician de copii | Psihoterapeut de copii | Consilier școlar | Medic psihiatrie pediatrică | |
|---|---|---|---|---|
| Ce face în principal | Evaluare, testare psihologică, raport | Terapia propriu-zisă: ședințe structurate cu copilul și familia | Sprijin general în școală, orientare | Diagnostic medical, plan de tratament, medicație când e indicată |
| Formare | Psihologie clinică, atestat pe evaluare | Formare de lungă durată într-o metodă de psihoterapie | Psihologie educațională | Medicină + rezidențiat psihiatrie pediatrică |
| Pune diagnostic medical | Nu; evaluarea susține diagnosticul | Nu | Nu | Da |
| Când este prima adresă | „Nu știu dacă e cazul”: evaluarea lămurește; testare recomandată | Dificultate deja identificată, care cere intervenție | Dificultăți ușoare, vizibile doar la școală | Suspiciune de ADHD, spectru autist, depresie; tablouri severe |
La MentaLife, evaluarea și terapia se fac în aceeași echipă de psihologi cu formare pe copii, iar medicul de psihiatrie pediatrică este în același centru: dacă nu știi de unde să începi, nu este problema ta de rezolvat: descrie situația la programare, iar primul pas corect se stabilește din prima discuție. Pentru majoritatea situațiilor, el este exact aici: la evaluarea psihologică.
04
Când este momentul unei evaluări psihologice?
Răspuns scurt
Regula simplă: atunci când o dificultate emoțională sau de comportament durează de peste câteva săptămâni, se repetă în același tipar sau începe să coste ceva real, somnul, școala, prieteniile, atmosfera din casă, este momentul unei evaluări. Nu al unei etichete: al unei lămuriri. Și, spus la fel de direct: nu trebuie „să fie grav”. Evaluarea psihologică este exact instrumentul pentru „nu știu dacă e cazul”.
Programează o evaluare dacă recunoști oricare dintre situațiile de mai jos
- Frici intense care limitează: de separare, de întuneric, de școală, de doctori, cu evitări care se extind
- Crize de furie frecvente și disproporționate față de vârstă, care epuizează familia
- Refuzul școlii sau al grădiniței: plâns dimineața, dureri de burtă înaintea plecării, negocieri nesfârșite
- Schimbări mari în viața familiei: divorț, doliu, mutare, un frate nou, iar copilul „o duce greu” sau, dimpotrivă, suspect de bine
- Tristețe, plâns ușor, retragere din joacă și din prietenii, de săptămâni
- Dificultăți cu somnul (adormire, coșmaruri repetate, mutatul nocturn) instalate de durată
- Dificultăți de relaționare: „nu are prieteni”, conflicte repetate, excludere, posibil bullying
- Obiceiuri care îngrijorează: rosul unghiilor intens, smulsul părului, ritualuri rigide
- Stimă de sine scăzută: „sunt prost”, „nimeni nu mă place”, perfecționism care paralizează
- Adolescent retras, iritabil, cu note în cădere sau schimbări marcate de dispoziție
- Ai nevoie de testare psihologică: evaluare de dezvoltare, profil cognitiv, ca prim pas recomandat înaintea unui consult de psihiatrie pediatrică, sau la recomandarea școlii ori a unui specialist
- Îngrijorarea ta persistă, pur și simplu: părintele care simte că „ceva nu e în regulă” are, statistic, prea des dreptate ca să fie ignorat
05
Semne care merită atenție, pe vârste
Răspuns scurt
Copiii nu spun „mi-e greu”: arată, fiecare vârstă pe limba ei. Iată la ce merită să fii atent, orientativ.
Niciun semn izolat nu este un diagnostic; multe sunt etape care trec de la sine. Ce contează este combinația, durata și costul lor real, iar exact asta cântărește evaluarea: cu instrumente, nu cu impresii, și cu răspuns onest în ambele sensuri, inclusiv „este în limitele normalului, iată la ce să fiți atenți”.
La vârsta mică (2-5 ani)
Anxietate de separare mult peste vârsta obișnuită: nu poate rămâne la grădiniță, la bunici, cu plâns intens de fiecare dată. Crize de furie zilnice, lungi, greu de oprit, mult după vârsta la care erau de așteptat. Regresii la stres: revine la comportamente depășite (vorbit „ca bebelușii”, udatul patului după o perioadă uscată). Frici intense care organizează ziua familiei.
La școlarul mic (6-11 ani)
Refuz școlar, dureri de burtă sau de cap în dimineți de școală, cu evaluare medicală curată. „Nu are prieteni”: excludere, conflicte repetate, semne de bullying (lucruri „pierdute”, tristețe după școală). Perfecționism care paralizează: rupe foaia la prima greșeală, plânge la teme. Griji de om mare: despre bani, boală, „ce se întâmplă dacă mori”. Obiceiuri de descărcare: ros unghii intens, smuls păr, ticuri de stres.
La adolescent (12-18 ani)
Retragere marcată, abandonul activităților care îi plăceau, izolare în cameră dincolo de normalul vârstei. Iritabilitate constantă, conflicte zilnice, sau tristețe și apatie de săptămâni. Stimă de sine prăbușită, autocritică dură, sensibilitate extremă la respingere. Schimbări vizibile în somn, alimentație sau raportarea la propriul corp: se evaluează devreme, cu tact. Orice mențiune despre lipsa de sens sau autovătămare, chiar „în glumă”: se ia în serios, întotdeauna.
06
Situațiile cu care lucrăm
Răspuns scurt
Pentru fiecare situație găsești mai jos aceeași structură: ce este, cum se manifestă, când se recomandă evaluarea, cum lucrăm și când este nevoie de sprijin urgent. Fiecare bloc este scris ca să poată fi citit și independent, cu grija dublă pe care o cere subiectul: precizie și zero stigmat.
Anxietatea și fricile copilăriei
Ce este. Cea mai frecventă dificultate emoțională la vârsta de dezvoltare: frica, un mecanism normal și sănătos, devine disproporționată, persistentă și începe să dicteze programul copilului și al familiei: anxietatea de separare, fobiile (întuneric, animale, doctori), anxietatea socială, grijile generalizate. Cum se manifestă. Evitare (locuri, situații, somn singur), întrebări de reasigurare în buclă („dar dacă…?“), simptome fizice reale (dureri de burtă, greață) înaintea situațiilor temute, crize la confruntarea cu frica: la copii, anxietatea poartă adesea masca opoziției sau a furiei. Când se recomandă evaluarea. Când frica limitează viața și evitările se extind: anxietatea netratată crește prin exact mecanismul evitării, iar tratată răspunde foarte bine, mai ales prinsă devreme. Cum lucrăm. Prima linie documentată este psihoterapia, în special metodele cognitiv-comportamentale adaptate copiilor: copilul învață, pe limba vârstei lui, cum funcționează frica și cum se îmblânzește, gradual, cu pași mici și cu victorii sărbătorite; părinții învață, în paralel, cum să sprijine fără să întrețină evitarea, cea mai frecventă capcană făcută din dragoste. Acolo unde tabloul e sever, medicul de psihiatrie pediatrică din același centru intră în echipă. Când este nevoie de sprijin urgent. Atacurile de panică severe se evaluează medical la primul episod; orice semnal de siguranță urmează regula de mai sus, despre momentul evaluării.
Refuzul școlar
Ce este. Copilul care nu mai poate merge la școală: dimineți cu plâns sau crize, dureri de burtă și de cap reale în zilele de școală, absențe care se adună. În spatele lui stă cel mai des anxietatea (de separare, socială, de performanță), uneori bullying-ul sau o dificultate de învățare nedescoperită, foarte rar „răsfățul”. Cum se manifestă. Escaladare progresivă: de la „nu vreau” ocazional la imposibilitatea de a intra în clasă; simptomele fizice dispar în weekend și vacanțe, ceea ce nu înseamnă că sunt „teatru”: înseamnă că sunt anxietate. Când se recomandă evaluarea. Devreme, la primele dimineți repetate: refuzul școlar se tratează cu atât mai ușor cu cât evitarea e mai scurtă; fiecare săptămână acasă rigidizează tiparul. Cum lucrăm. Evaluarea lămurește mecanismul (ce anume evită copilul, de fapt) și exclude cauzele din spate; planul, construit cu familia și, cu acordul vostru, cu școala, reîntoarce copilul gradual, cu pași negociați și sprijin real, evitând ambele capcane: forțarea brutală și școala de acasă pe termen nedefinit, care întărește evitarea. Când este nevoie de sprijin urgent. Regula generală de siguranță rămâne; restul este urgență de calendar, nu medicală: se programează repede, nu se amână un semestru.
Crizele de furie și dificultățile de comportament
Ce este. Furia care depășește clar negativismul normal al vârstelor: crize frecvente, lungi, disproporționate, sfidare constantă, familie epuizată care „a încercat totul”. Important de spus: în spatele „copilului rău” stau cel mai des altele: anxietate, frustrare din dificultăți de învățare, ADHD, suferință care nu are alt limbaj, sau pur și simplu instrumente parentale care au funcționat la primul copil și nu funcționează la acesta. Cum se manifestă. Crize la tranziții și la „nu”, agresivitate în criză, remușcări după (sau aparentă indiferență), escaladări în care toată casa ajunge să calce pe vârfuri. Când se recomandă evaluarea. Când tiparul durează de peste câteva luni, apare în mai multe medii sau familia simte că a rămas fără metode: tiparele de furie se rigidizează cu timpul, iar intervențiile timpurii au eficiența cea mai mare. Cum lucrăm. Vestea contraintuitivă și cea mai bine documentată din acest domeniu: cea mai eficientă intervenție trece prin părinți: programele structurate de consiliere parentală (cum se răspunde la criză fără să o hrănești, cum se construiesc regulile și consecințele, cum se repară relația după) au rezultatele cele mai bune, mai ales la vârste mici. Plus lucrul direct cu copilul pe recunoașterea și reglarea emoțiilor, pe limba vârstei, și evaluarea onestă a cauzelor din spate, cu îndrumare medicală unde e cazul. Fără vinovăție: a cere instrumente noi nu înseamnă că ai greșit cu cele vechi. Când este nevoie de sprijin urgent. Agresivitatea cu pericol real pentru copil sau pentru alții se evaluează de urgență, pe traseul medical.
Adaptarea la schimbări: divorț, doliu, mutare, un frate nou
Ce este. Marile cutremure ale copilăriei: separarea părinților, pierderea unui bunic sau a unei persoane dragi, mutarea, apariția unui frate. Nu sunt tulburări: sunt evenimente care cer adaptare, iar copiii se adaptează diferit, unii zgomotos, alții suspect de tăcut. Cum se manifestă. Regresii (somn, comportamente depășite), furie apărută „din senin”, întrebări repetate sau, dimpotrivă, tăcere totală pe subiect, vinovății nespuse („din cauza mea au divorțat”), dureri fizice fără cauză medicală. Când se recomandă evaluarea. Preventiv, chiar înainte de eveniment unde e posibil (divorțul, mutarea): câteva ședințe de pregătire și un ghidaj pentru părinți („cum îi spunem?“) previn mai mult decât repară luni de terapie ulterioară. Și, desigur, când adaptarea se blochează: semnele de mai sus persistă peste câteva săptămâni-luni. Cum lucrăm. Cu copilul: spațiul sigur în care ce nu se poate spune acasă se poate spune (sau desena, sau juca) aici, plus instrumentele de înțelegere potrivite vârstei: copiii înțeleg aproape orice, dacă li se explică pe limba lor. Cu părinții: ghidajul concret al conversațiilor grele, greșelile de evitat (copilul mesager între părinți, doliul ascuns complet), rutinele care dau stabilitate când totul se mișcă. Când este nevoie de sprijin urgent. Regula generală de siguranță; în rest, aici graba bună este cea preventivă.
Tristețea și retragerea
Ce este. Copilul sau adolescentul care „s-a stins”: tristețe persistentă, plâns ușor, retragere din joacă, din prietenii, din familie. La copii, dispoziția scăzută arată adesea ca iritabilitate și plictiseală de toate, nu ca tristețea vizibilă a adulților. Cum se manifestă. Pierderea plăcerii pentru ce îi plăcea, „mi-e urât” cronic, autocritică („sunt prost”, „nimeni nu mă place”), somn și apetit schimbate, la adolescenți izolare și note în cădere. Când se recomandă evaluarea. Când schimbarea durează de peste două săptămâni și părintele simte că „nu mai e copilul meu”: mai devreme decât pare necesar, pentru că evaluarea „degeaba” este cel mai ieftin scenariu posibil. Cum lucrăm. Evaluarea atentă a tabloului și a contextului (ce s-a schimbat în viața copilului?), psihoterapie potrivită vârstei, cu reactivarea graduală a lucrurilor bune și lucrul pe gândurile care întrețin tristețea, plus implicarea calibrată a familiei. Onestitate structurală: acolo unde tabloul întrunește criteriile unei depresii moderat-severe, evaluarea medicală de psihiatrie pediatrică intră în plan, în același centru, cu îndrumarea explicată, nu doar recomandată. Când este nevoie de sprijin urgent. Orice mențiune despre lipsa de sens, moarte sau autovătămare: nu se așteaptă nicio programare.
Stima de sine și perfecționismul
Ce este. Cele două fețe ale aceleiași monede: copilul care se crede „prost” și nu mai încearcă, și copilul care nu-și permite nicio greșeală și rupe foaia la prima literă strâmbă. Ambele costă: curajul de a încerca, plăcerea de a învăța, relațiile. Cum se manifestă. Evitarea provocărilor („nu pot”, înainte să încerce), prăbușire la eșecuri mici, comparații constante cu alții, nevoia de laudă permanentă sau, la perfecționiști, amânare paralizantă și crize la greșeli. Când se recomandă evaluarea. Când tiparul limitează: refuză activități noi, suferă vizibil la evaluări, autocritica devine vocea dominantă. Cum lucrăm. Cu copilul: experiențe structurate de „greșeala e parte din învățare”, restructurarea vocii critice pe limba vârstei, curajul construit în pași mici. Cu părinții: micile ajustări cu efect mare: lauda pe proces, nu pe rezultat („ai muncit mult la asta” în loc de „ești cel mai deștept”), modelarea propriei relații cu greșeala. Stima de sine nu se construiește din laude, ci din competență trăită: exact asta livrează planul. Când este nevoie de sprijin urgent. Nu produce urgențe; autocritica extremă la adolescenți se evaluează atent, cu regula generală de siguranță în fundal.
Dificultățile sociale și bullying-ul
Ce este. Copilul fără prieteni, exclus sau ținta răutăților repetate: una dintre cele mai dureroase experiențe ale copilăriei, cu efecte documentate pe termen lung dacă rămâne neadresată, și una despre care copiii vorbesc greu, din rușine sau din frica de a „pârî”. Cum se manifestă. Semnele indirecte contează: nu vrea la școală fără motiv clar, lucruri „pierdute” repetat, vine flămând (pauza de masă e locul excluderii), tristețe duminica seara, „toți sunt proști” ca armură, la victime ale mediului online: schimbări bruște după timpul pe telefon. Când se recomandă evaluarea. La primele semne persistente: copilul care nu povestește acasă poate povesti, cu instrumentele potrivite, în cabinet; iar dificultățile de relaționare care nu țin de bullying (copilul care nu știe „cum se fac prietenii”) se lucrează la fel de concret. Cum lucrăm. Cu copilul: spațiul în care povestea iese la lumină, abilitățile sociale antrenate concret (cum intri într-un joc, cum răspunzi la o răutate, cum ceri ajutor fără rușine), reconstrucția încrederii. Cu părinții și, cu acordul vostru, cu școala: planul de intervenție acolo unde bullying-ul e real, pentru că bullying-ul nu se rezolvă doar în cabinet: se rezolvă și în curtea școlii. Când este nevoie de sprijin urgent. Semnalele de siguranță (autovătămare, disperare) la un copil hărțuit se iau în serios imediat.
Somnul, obiceiurile și autonomia
Ce este. Grupul dificultăților „de mecanică zilnică”: adormirea doar cu părintele la 8 ani, mutatul nocturn cronic, coșmarurile repetate, rosul unghiilor intens, smulsul părului, ritualurile rigide, dependența de ecrane instalată ca unic reglator emoțional. Cum se manifestă. Tipare care s-au instalat treptat și acum organizează familia: seri de negocieri, nopți fragmentate, conflicte zilnice pe telefon, obiceiuri de descărcare vizibile pe corpul copilului. Când se recomandă evaluarea. Când tiparul durează de luni, costă (somnul familiei, pacea casei, pielea și unghiile copilului) și rezistă la ce ați încercat: aceste obiceiuri sunt aproape întotdeauna reglaje emoționale, iar întrebarea corectă nu e „cum îl opresc”, ci „ce reglează el așa”. Cum lucrăm. Evaluarea funcției din spate (stres, anxietate, plictiseală, tranziții grele), plan comportamental concret și gradual pentru tipar (somnul se mută în pași, nu în ultimatumuri; ecranele primesc reguli construite cu copilul, nu doar confiscări), și înlocuirea obiceiului de descărcare cu reglaje sănătoase, antrenate în ședință. Părinții primesc scenariile exacte pentru acasă, pentru că aici consecvența de acasă este tratamentul. Când este nevoie de sprijin urgent. Nu produce urgențe; smulsul sever al părului sau alte comportamente cu afectare fizică vizibilă se evaluează prioritar, în echipă cu medicul.
Evaluarea și testarea psihologică: dezvoltare, cognitiv, emoțional
Ce este. Serviciul-fundament al psihologiei de copii: măsurarea riguroasă, cu instrumente validate și etalonate, a nivelului de dezvoltare, a profilului cognitiv (inclusiv atenție și funcții executive) și a funcționării emoționale și de comportament. Este și poarta de intrare recomandată către evaluările medicale: testarea psihologică făcută aici devine parte din dosarul consultului de psihiatrie pediatrică. Cum se manifestă nevoia. La recomandarea unui specialist sau a școlii, ca prim pas pentru suspiciunile de ADHD sau de întârziere de dezvoltare, la întrebări despre pregătirea pentru școală, sau la nevoia unui raport pentru comisiile de evaluare. Când se recomandă. Devreme, ori de câte ori o întrebare despre dezvoltare rămâne fără răspuns obiectiv: testarea transformă impresiile în date, iar datele în plan; și strategic, înaintea consultului de psihiatrie pediatrică, pentru că scurtează drumul: exact pasul disponibil acum. Cum lucrăm. În una sau mai multe întâlniri, în ritmul copilului (testarea forțată produce scoruri false), cu instrumente potrivite vârstei; la final, raport scris ȘI explicat față în față: ce înseamnă scorurile, care sunt punctele forte (întotdeauna există), ce recomandăm concret. Un raport pe care îl înțelegi este singurul raport util. Când este nevoie de sprijin urgent. Nu e cazul; testarea este prin definiție pasul planificat.
Adolescentul în terapie
Adolescentul nu este nici copil mare, nici adult mic: terapia lui are regulile ei, iar prima este respectul. Discuția este cu el, nu peste capul lui; confidențialitatea potrivită vârstei se explică deschis tuturor de la început (conținutul ședințelor rămâne între el și psiholog, cu excepția absolută a siguranței, care se comunică părinților întotdeauna); iar obiectivele se negociază cu el, pentru că terapia impusă nu funcționează. Părinții rămân în echipă: cu întâlniri separate, cu ghidaj, cu răbdarea informată de a lăsa procesul să lucreze. Iar dacă adolescentul refuză terapia, există și pentru asta un drum, descris în întrebările frecvente.
07
Instrumentele cu care lucrăm
Răspuns scurt
Psihologia copilului lucrează cu instrumente validate, nu cu impresii, iar părintele care le cunoaște devine un partener și mai bun:
Onestitate despre proces. O evaluare serioasă cere uneori mai multe întâlniri, iar concluzia ei poate fi și „în limitele normalului, cu recomandări”: la fel de valoroasă ca oricare alta. Iar psihologia are granițele ei, spuse deschis: diagnosticul medical și medicația aparțin medicului de psihiatrie pediatrică, excluderile medicale aparțin pediatrului, ambii în același centru, cu îndrumarea explicată, nu doar recomandată.
- Interviul clinic cu părinții: istoricul dezvoltării, contextul familiei și al școlii, ce s-a încercat deja: fundamentul oricărei evaluări
- Observarea structurată a copilului: jocul, desenul, interacțiunea, citite cu instrumentele profesiei, nu cu ochiul liber
- Scalele și chestionarele standardizate: instrumente etalonate, completate de părinți și, unde e relevant, de educatori sau învățători: aceleași comportamente văzute din două medii spun mai mult decât oricare perspectivă singură
- Testarea psihologică propriu-zisă: baterii validate pentru nivel de dezvoltare, profil cognitiv, atenție, limbaj, aplicate în ritmul copilului
- Metodele de intervenție cu eficiență documentată: terapia prin joc la vârste mici, metodele cognitiv-comportamentale adaptate copiilor și adolescenților, programele structurate de consiliere parentală
- Măsurarea progresului: aceleași scale, repetate la intervale: terapia are punct de plecare, direcție și bilanț
Programare
Nu trebuie să știi dinainte ce ai. Începem cu o evaluare.
Alegi medicul și intervalul orar, apoi confirmi programarea din e-mailul primit. Poți suna și la 0745 402 109.
08
Cum decurge prima întâlnire
Răspuns scurt
Cel mai mare obstacol este necunoscutul, dublat de întrebarea specifică: „ce îi spun copilului?“. Iată exact ce se întâmplă:
Programarea
Online, la https://programari.clinica-mentaLife.ro, sau telefonic la 0745 402 109, cu vârsta copilului și, pe scurt, motivul. Programarea se obține, de regulă, în 2–3 zile lucrătoare.
Prima întâlnire: de regulă, cu părinții
La copiii mici, prima ședință este adesea doar cu voi, fără copil: istoricul, îngrijorările, obiectivele, spuse liber, fără urechi mici de menajat. La adolescenți, formatul se stabilește la programare, cu el inclus din start.
Întâlnirea cu copilul
În ritmul lui: cabinetul de copii arată a spațiu de joacă cu rost, nu a cabinet medical; psihologul construiește întâi relația (fără relație nu există terapie), prin joc la cei mici, prin conversație respectuoasă la cei mari. Părintele rămâne aproape la vârstele mici, atât cât ajută procesul.
Evaluarea propriu-zisă
Observare, instrumente potrivite vârstei, eventual testare programată separat, chestionare pentru acasă și, cu acordul vostru, pentru școală.
Concluziile și planul
Primești, în cuvinte clare: ce arată evaluarea, punctele forte ale copilului (întotdeauna există și întotdeauna se spun), recomandarea concretă: terapie (cu obiective, frecvență și orizont estimat), consiliere parentală, testare suplimentară sau îndrumare medicală, ori „în limitele normalului, iată reperele”. Tot în scris.
Ce îi spui copilului înainte
Simplu, onest, potrivit vârstei: „mergem la o doamnă / un domn care se pricepe la copii și la lucrurile care ni se par grele; o să vă jucați și o să povestiți”. De evitat: „nu-ți face nimeni nimic” (sugerează pericol), vizita ca amenințare („să-i spui tu ce faci acasă!“) și mituirea. Adolescentului: adevărul, cu respect, plus asigurarea că discuția este cu el și că nimeni nu îl „toarnă”.
09
Cum funcționează, de fapt, psihoterapia la copii
Răspuns scurt
Merită înțeles mecanismul, pentru că el răspunde celei mai frecvente obiecții nespuse: „se joacă o oră și plătim pentru asta?“.
Jocul este limbajul, nu pauza. Copilul mic nu poate spune „am o anxietate de separare”: dar o pune în scenă, cu figurine, cu desen, cu poveste. Terapia prin joc folosește exact acest canal: în jocul condus terapeutic, copilul exprimă ce nu are cuvinte să spună, repetă în siguranță situațiile care îl sperie și exersează, la masa de joacă, exact abilitățile care îi lipsesc afară. Un ochi neantrenat vede joacă; procesul de dedesubt este intervenție structurată, cu obiectiv.
La școlari, jocul capătă unelte. Metodele cognitiv-comportamentale se traduc pe limba vârstei: emoțiile primesc nume și termometru, gândurile care sperie sunt puse la îndoială ca „gânduri-balon”, curajul se antrenează în trepte, cu experimente concrete între ședințe.
La adolescenți, conversația este instrumentul, cu metodele adaptate vârstei și cu obiective negociate cu el: reglarea emoțiilor, relația cu propriile gânduri, deciziile, relațiile.
Părintele lucrează în paralel. La vârste mici mai ales, schimbarea copilului trece prin schimbarea răspunsurilor din jur: consilierea parentală (ședințe dedicate vouă) livrează scenariile concrete pentru acasă. Nu pentru că ați greșit: pentru că instrumentele potrivite acestui copil, la această vârstă, se învață.
Progresul se vede și se măsoară. Obiectivele se stabilesc la început („să poată rămâne la grădiniță fără criză”, „să adoarmă singur”, „să meargă la școală întreaga săptămână”), se urmăresc cu aceleași instrumente și se bilanțuiesc periodic. Când sunt atinse, terapia se încheie, cu ușa deschisă: o terapie bună are sfârșit.
Cât durează? Onest: depinde de situație, dar reperele există: multe dificultăți circumscrise răspund într-un număr limitat de ședințe; situațiile complexe cer mai mult; iar estimarea pentru cazul vostru se dă la concluziile evaluării, în scris, și se revizuiește la bilanțuri, nu se ține în ceață.
10
Consilierea parentală: instrumente, nu vinovății
Răspuns scurt
Serviciul cel mai subestimat și, la vârste mici, cel mai eficient: ședințele dedicate părinților, cu sau fără terapie pentru copil în paralel.
Ce primești concret: scenariile pentru situațiile care epuizează (criza din magazin, refuzul de la culcare, războiul temelor), principiile care fac regulile să funcționeze (puține, clare, consecvente, cu consecințe anunțate, nu inventate în criză), repararea relației după zilele grele, și ghidajul conversațiilor dificile: divorțul, doliul, corpul, internetul, pe limba fiecărei vârste.
Ce nu este: o judecată a stilului vostru parental, o lecție de teorie sau o ședință de vinovăție. Premisa întregului serviciu este cea corectă: părinții fac tot ce pot cu instrumentele pe care le au; consilierea adaugă instrumente. Iar formatul se potrivește și părinților care vin singuri, fără copil, cu o întrebare punctuală: „cum gestionăm asta?” este un motiv complet legitim de programare.
11
De la evaluarea psihologică la consultul medical: cum lucrează echipa Kids
Răspuns scurt
Psihologia copiilor este inima echipei MentaLife Kids, iar poziția ei în echipă merită înțeleasă, pentru că economisește luni:
Părintele are un singur punct de intrare și o singură concluzie coordonată. Întregul echipă este descris în pagina MentaLife Kids.
- Pentru multe situații, psihologia este tot ce e nevoie: anxietăți, adaptare la schimbări, comportament, stimă de sine: evaluare, terapie, consiliere parentală, fără nicio componentă medicală
- Pentru evaluările complexe (ADHD, spectru autist), psihologia este primul pas recomandat oricum: testarea și observațiile psihologului construiesc dosarul cu care consultul de psihiatrie pediatrică pornește direct din materie, nu de la zero: drumul corect ȘI drumul rapid, având în vedere disponibilitatea diferită a celor două servicii
- Pentru tablourile care cer diagnostic medical sau medicație, îndrumarea către medicul de psihiatrie pediatrică se face din interior, cu dosarul construit și cu explicație, iar terapia continuă în paralel cu tratamentul medical: cele două nu se exclud, se completează
- Pediatrul și neurologul pediatric intră în echipă pentru excluderile medicale (somn, auz, analize) și pentru componenta neurologică, în același centru
12
Program, acces și disponibilitate
Răspuns scurt
Spre deosebire de evaluările de psihiatrie pediatrică, unde cererea depășește capacitatea și așteptarea e reală, programările la psihologie pentru copii se obțin, de regulă, în 2–3 zile lucrătoare: motiv în plus pentru care evaluarea psihologică este pasul corect de început pentru majoritatea situațiilor.
Programarea se face online, la https://programari.clinica-mentaLife.ro, cu alegerea specialistului și a orei, sau telefonic la 0745 402 109. Programul clinicii este 08:00 – 20:00; disponibilitatea fiecărui psiholog se vede direct în programator. Adresa: Str. Ioan Slavici, nr. 16A, Satu Mare, cu parcare la stradă și în curte.
13
Consultații online
Răspuns scurt
Terapia copiilor mici se face, de regulă, în cabinet: jocul terapeutic are nevoie de spațiul lui. Online funcționează însă foarte bine: consilierea parentală (formatul ideal pentru părinți ocupați: ședința voastră, fără drum), o parte din terapia adolescenților deja cunoscuți, ședințele de urmărire și discutarea rapoartelor de evaluare.
Programezi online sau telefonic, primești linkul, iar recomandările ajung în scris. Psihologul spune deschis când formatul online nu este potrivit pentru situația copilului vostru. Detaliile complete și tarifele sunt în pagina de consultații online.
14
De ce MentaLife: trei diferențe verificabile
Răspuns scurt
Nu îți vom spune că suntem cei mai buni; îți spunem exact ce facem diferit și te lăsăm să verifici:
Restul, spațiul calm, discreția, punctualitatea, sunt condiția de intrare, nu un motiv de laudă. Le vei observa singur, iar copilul le va simți: cabinetul de copii e construit pentru ei, nu doar tolerant cu ei.
- Psihologi cu formare pe copii, cu instrumente validate. Evaluare și testare cu baterii etalonate, terapie prin metode cu eficiență documentată, progres măsurat cu aceleași instrumente, nu cu impresii: și un raport pe care îl înțelegi, explicat față în față.
- Terapie cu obiective și cu sfârșit. Obiectivele se stabilesc la început, în scris, se bilanțuiesc periodic, iar când sunt atinse, terapia se încheie, cu ușa deschisă. Fără abonamente la nesfârșit și fără ceață: estimarea de parcurs se spune și se revizuiește onest.
- Echipa medicală la câțiva pași, când e nevoie de ea. Pediatru, neurolog pediatric și medic de psihiatrie pediatrică în același centru: excluderile se fac, îndrumarea se explică, dosarul circulă coordonat, iar evaluarea psihologică făcută aici scurtează drumul oricărui consult medical ulterior.
15
Echipa de psihologie pentru copii
Răspuns scurt
Evaluările și psihoterapia copiilor și adolescenților la MentaLife sunt realizate de psihologi clinicieni cu formare în psihoterapia copilului și adolescentului, în echipă cu medicul pediatru, cu medicul de neurologie pediatrică și cu medicul de psihiatrie pediatrică, în cadrul echipei MentaLife Kids.
Informațiile de pe această pagină sunt verificate de psihologul clinician coordonator, împreună cu medicul specialist în psihiatrie pediatrică, pentru afirmațiile cu caracter medical; data ultimei verificări apare la finalul paginii. Biografiile complete se pot consulta în pagina Echipa medicală.
Întrebări frecvente
Răspunsuri scurte la ce ne întreabă cel mai des pacienții.
Online, la https://programari.clinica-mentaLife.ro, cu alegerea specialistului și a orei, sau telefonic, la 0745 402 109, cu vârsta copilului și, pe scurt, motivul. Programările se obțin, de regulă, în 2–3 zile lucrătoare.
De la vârste mici până la 18 ani, cu metoda potrivită fiecărei etape: evaluare de dezvoltare și lucru prin joc la cei mici, metode adaptate la școlari, conversație directă la adolescenți. La vârstele foarte mici, o parte importantă din lucru se face, de fapt, cu părinții.
Ședința de psihoterapie sau de consiliere parentală durează 60 de minute și este 250 lei; consilierea psihologică este 200 lei, evaluarea psihologică 150–200 lei, evaluarea complexă 300 lei, raportul de evaluare 170 lei, iar terapia de grup pentru copii 150 lei ședința.
Nu. Serviciile de psihologie la MentaLife se fac în regim privat, cu plată: 250 lei ședința de psihoterapie, 200 lei consilierea, 150–300 lei evaluările, în funcție de complexitate.
Pentru majoritatea situațiilor, de aici: evaluarea psihologică lămurește tabloul, iar pentru evaluările complexe (ADHD, spectru autist) este oricum primul pas recomandat, cu testarea care construiește dosarul consultului medical. Medicul de psihiatrie pediatrică intră în echipă unde e nevoie de diagnostic medical sau medicație, în același centru, cu îndrumarea explicată. Iar dacă nu ești sigur: descrie situația la programare și primul pas corect se stabilește din prima discuție.
Onest: depinde de situație, dar nu rămâne în ceață: multe dificultăți circumscrise răspund într-un număr limitat de ședințe, situațiile complexe cer mai mult, iar estimarea pentru cazul vostru se dă în scris la concluziile evaluării și se revizuiește la bilanțuri. Terapia are obiective și sfârșit: când obiectivele sunt atinse, se încheie, cu ușa deschisă.
Întrebarea e legitimă și are un răspuns precis: jocul este limbajul copilului, nu pauza lui. În jocul condus terapeutic, copilul exprimă ce nu are cuvinte să spună, repetă în siguranță situațiile care îl sperie și exersează exact abilitățile care îi lipsesc afară: un ochi neantrenat vede joacă; procesul de dedesubt este intervenție structurată, cu obiectiv stabilit și progres măsurat. La școlari și adolescenți, metodele se mută treptat în conversație și în exerciții concrete.
Simplu, onest, potrivit vârstei: „mergem la o doamnă / un domn care se pricepe la copii și la lucrurile care ni se par grele; o să vă jucați și o să povestiți”. De evitat: prezentarea vizitei ca pedeapsă sau amenințare, reasigurările care sugerează pericol („nu-ți face nimeni nimic!“) și mituirea. Adolescentului: adevărul, cu respect, și asigurarea că discuția este cu el, nu peste capul lui.
La vârstele mici, da, structurat: prima întâlnire este adesea doar cu părinții, o parte din lucru se face cu copilul (cu tine aproape, atât cât ajută procesul), iar consilierea parentală este componenta voastră dedicată. La școlari, formatul alternează. La adolescenți, ședințele sunt de regulă ale lui, cu întâlniri separate pentru părinți: exact această separare face terapia lui să funcționeze.
Regula, explicată deschis tuturor de la început: conținutul ședințelor rămâne între copil și psiholog, pentru că fără acest spațiu sigur nu există sinceritate, iar fără sinceritate nu există terapie. Ce primești tu constant: direcția, progresul și instrumentele pentru acasă. Excepția absolută este siguranța: orice risc pentru copil sau pentru altcineva se comunică părinților, întotdeauna, fără discuție.
Da, și exact pentru asta există metodele: copiii nu se confesează la comandă, dar comunică permanent prin joc, desen, poveste, iar psihologul de copii lucrează pe aceste canale, nu așteaptă declarații. Multe dintre cele mai reușite terapii încep cu un copil care „nu vorbește”: relația se construiește întâi, cuvintele vin după.
Cu forța nu funcționează, dar există drum: la copiii mici, formulează vizita firesc și pozitiv (fără „trebuie”, fără amenințări) și lasă prima întâlnire să fie doar a voastră, a părinților: primim astfel tabloul și strategia de aducere potrivită copilului. La adolescenți: oferă-i controlul (alege el momentul, vine „doar o dată, de probă”, discuția e a lui și confidențială) și, dacă refuzul persistă, începeți voi: consilierea parentală schimbă dinamica de acasă, iar asta, de multe ori, aduce și adolescentul.
Nu, pentru că premisa muncii noastre este alta: părinții fac tot ce pot cu instrumentele pe care le au, iar consilierea adaugă instrumente, nu vinovății. Vei auzi lucruri concrete de făcut altfel, spuse direct și cu respect, pentru că asta ați venit să primiți: dar diferența dintre „iată o unealtă nouă” și „iată unde ai greșit” este exact diferența dintre consiliere și judecată. Noi o practicăm pe prima.
Da: evaluare de dezvoltare la vârste mici, profil cognitiv (inclusiv atenție și funcții executive), evaluare emoțională și de comportament, cu instrumente validate și etalonate, aplicate în ritmul copilului. Primești raport scris ȘI explicat față în față. Testarea este și primul pas recomandat înaintea evaluărilor de psihiatrie pediatrică (ADHD, spectru autist): dosarul se construiește aici.
Diagnosticul medical (ADHD, spectru autist, depresie) aparține medicului de psihiatrie pediatrică, nu psihologului: evaluarea psihologică descrie funcționarea copilului, susține diagnosticul medical cu date și, de multe ori, concluzia ei este „în limitele normalului, cu recomandări”: la fel de valoroasă. Iar acolo unde tabloul cere consult medical, îndrumarea se face în același centru, cu dosarul construit.
Uneori da; dar mecanismul anxietății lucrează invers: evitarea o hrănește, iar netratată, tinde să se extindă, nu să se stingă. Vestea foarte bună: anxietatea copiilor răspunde excelent la terapie, mai ales prinsă devreme: copilul învață, gradual și cu sprijin, să înfrunte ce îl sperie, iar părinții învață cum să ajute fără să întrețină evitarea. „Așteptăm să treacă” este pariul cu cel mai prost raport risc-câștig.
Depinde de vârstă, frecvență și cost: crizele sunt normale la 2-3 ani; la 6-7 ani, crizele zilnice, lungi, care organizează casa, nu mai sunt o fază, ci un tipar care se rigidizează. Evaluarea lămurește ce hrănește furia (frustrare, anxietate, altceva) și, contraintuitiv dar documentat, cea mai eficientă intervenție trece prin părinți: scenariile concrete de răspuns la criză schimbă mai mult decât orice discuție cu copilul.
Ideal, începeți înainte de anunț: câteva ședințe de ghidaj („cum îi spunem, împreună, pe limba lui”) și un plan al stabilității (rutine, ambii părinți prezenți, zero mesaje prin copil) previn mai mult decât repară luni de terapie. Regulile de aur: copilul nu e mesager, nu e arbitru și nu e confident pentru suferința adulților; iar întrebarea lui nespusă, „e vina mea?“, primește răspuns explicit, nu presupus. Terapia copilului se adaugă unde adaptarea se blochează.
Adesea, da: copiii fac doliul altfel: în reprize scurte, între care se joacă normal, iar asta derutează adulții. Semnele că e nevoie de sprijin: regresii persistente, frici noi legate de moarte, vinovății („dacă eram cuminte…“), sau blocajul familiei în a vorbi despre subiect. Ghidajul pentru părinți (ce spui, ce nu ascunzi, cum răspunzi la întrebările grele) este adesea suficient; terapia copilului se adaugă unde e nevoie.
Trei direcții deodată: cu copilul, spațiul sigur în care povestea iese la lumină și abilitățile de răspuns antrenate concret; cu voi, ghidajul reacției corecte (fără minimizare, fără intervenții la nervi care închid comunicarea); și, cu acordul vostru, planul cu școala, pentru că bullying-ul se rezolvă și în curtea școlii, nu doar în cabinet. Semnalele de disperare la un copil hărțuit se iau în serios imediat.
Da, și fără moralizare: ecranele sunt, la mulți copii, unicul reglator emoțional învățat, iar confiscarea atacă simptomul și aprinde războiul. Lucrăm pe două fronturi: reguli construite împreună cu copilul (clare, predictibile, cu alternative reale) și, mai adânc, alte unelte de reglare emoțională, antrenate în ședință. La adolescenți, negocierea directă cu ei funcționează mai bine decât orice interdicție anunțată.
Ședințe dedicate părinților, cu sau fără terapie pentru copil în paralel: scenarii concrete pentru situațiile care epuizează (crize, culcare, teme), principiile regulilor care chiar funcționează, ghidajul conversațiilor grele. Este serviciul potrivit și pentru părintele care vine singur, cu o întrebare punctuală: „cum gestionăm asta?” este un motiv complet legitim de programare, iar la vârste mici, consilierea parentală este adesea cea mai eficientă intervenție dintre toate.
Primele schimbări vizibile apar, de regulă, în primele ședințe, mai ales când părinții aplică instrumentele acasă: consecvența de acasă este jumătate din tratament. Progresul se măsoară cu aceleași instrumente ca la început și se discută la bilanțuri: dacă ceva nu mișcă, planul se ajustează, nu se prelungește din inerție.
Da, cu atât mai mult: medicația și psihoterapia nu se exclud, se completează, iar pentru multe tablouri combinația este exact recomandarea standard. Terapia lucrează abilitățile pe care medicația nu le poate construi, iar echipa noastră colaborează direct cu medicul de psihiatrie pediatrică din centru: un singur plan, coordonat.
Da, cu acordul vostru și sub controlul vostru: chestionare pentru cadrele didactice acolo unde evaluarea le cere, recomandări scrise pentru clasă, plan comun în situațiile de bullying. Nimic nu pleacă spre școală fără acordul explicit al părinților.
Da, ca parte a drumului corect: testarea psihologică (dezvoltare, cognitiv, atenție) și observațiile structurate construiesc dosarul pe care evaluarea medicală de psihiatrie pediatrică își așază diagnosticul. Este pasul recomandat oricum și pasul disponibil rapid: la prima întâlnire medicală, copilul ajunge cu materialul gata construit. Diagnosticul final aparține medicului; drumul până la el începe aici.
Consilierea parentală: da, este chiar formatul ideal pentru părinți ocupați. Terapia adolescenților deja cunoscuți și ședințele de urmărire: da, unde psihologul confirmă că formatul se potrivește. Terapia copiilor mici: de regulă în cabinet, jocul terapeutic are nevoie de spațiul lui. Detaliile și tarifele sunt în pagina de consultații online.
Programul clinicii este 08:00 – 20:00, cu disponibilitatea fiecărui psiholog vizibilă direct în programatorul online; programările se obțin, de regulă, în 2–3 zile lucrătoare. Adresa: Str. Ioan Slavici, nr. 16A, Satu Mare, cu parcare la stradă și în curte.
Întrebarea nespusă din spatele aproape fiecărei programări, deci răspundem direct: dificultățile emoționale și de dezvoltare ale copiilor nu sunt, în imensa majoritate, „vina” părinților, iar acolo unde dinamica de familie face parte din tablou, ea se lucrează cu instrumente, nu cu vinovății. Faptul că sunteți aici, căutând ajutor devreme, este exact ce face un părinte bun: restul sunt unelte, și se învață.
Orice vorbă despre a-și face rău sau a nu mai vrea să trăiască, orice gest de autovătămare, orice pericol imediat pentru copil sau pentru alții: mergeți acum la camera de gardă a celui mai apropiat spital, pentru evaluare de urgență. Linia Telverde Antisuicid 0800 801 200 este gratuită, disponibilă permanent și vă poate orienta imediat, inclusiv pe voi, părinții. Restul poate aștepta o programare; acestea nu.
Programează o evaluare psihologică pentru copilul tău la MentaLife
Ai citit destul cât să știi la ce să te aștepți: o evaluare cu instrumente validate, terapie pe limba vârstei copilului tău, obiective clare și un părinte tratat ca partener, cu unelte concrete pentru acasă. Programează online, cu alegerea specialistului și a orei, sau sună la 0745 402 109: programările se obțin, de regulă, în 2–3 zile lucrătoare. Informațiile de pe această pagină au scop educativ și nu înlocuiesc evaluarea de specialitate. Dacă copilul sau adolescentul vorbește despre a-și face rău ori a avut un gest de autovătămare, mergeți acum la camera de gardă a celui mai apropiat spital, pentru evaluare de urgență. Telverde Antisuicid: 0800 801 200, gratuit, disponibil permanent.